Fapt / Realitate vs. Opinie
Una dintre cele mai simple metode de inducere în eroare este prin scoaterea din context a unei declarații și interpretarea pur subiectivă a acesteia. Din nou un exemplu.
Recent, Ministrul de Finanțe a declarat:
„Aici eu vă spun doar o părere
personală: este clar că trebuie ca acest cost al acestei crize să fie suportat
de toată lumea, trebuie să fim solidari. Ce măsuri vor fi, cum vor fi luate,
dacă vor fi luate, aceasta este o decizie pe care trebuie să o ia Guvernul, nu
o iau eu singur. Din punctul meu de vedere, cred că trebuie să fim solidari cu
toții în acest moment, indiferent de domeniul din care provenim. Repet, este o
părere personală.” (sursa: hotnews.ro, 01.04.2020)
Ziariștii,
avizi de audiență, au titrat:
(sursa: telegrama.ro,
01.04.2020)
Dacă e să comparăm
declarația cu titlul, observăm că; nicăieri ministrul nu a menționat „salariile
bugetarilor”, „25%”, „și ei trebuie”. În afara faptului că a subliniat de două
ori că este o părere personală.
Realitatea este
una, opinia este alta, iar scoaterea din context și interpretarea subiectivă nu
duc decât la alte și alte știri false, care au ca scop, printre multe altele,
creșterea panicii în rândul celor care citesc. Cum internetul este acum cam la
îndemâna oricui, niciodată manipularea nu a fost mai ușoară.

Comments
Post a Comment